|
Ediţia manuscriselor lui Eminescu şi cea ne varietur a scrisului său (XLII)
Dimitrie VATAMANIUC Caietele lui Eminescu se tiparesc xeroxate sub egida Academiei Române, la mai bine de un secol de la trecerea poetului dincolo de hotarul acestei lumi. Academicianul Eugen Simion aduce la îndeplinire un vechi proiect în favoarea caruia pleda si N. Iorga, care cerea ca niciun cuvânt din mostenirea lasata de Eminescu sa nu fie dat uitarii.
Personalitatea culturii noastre nationale, care desfasoara cea mai sustinuta activitate cu privire la xeroxarea caietelor lui Eminescu, ramâne Constantin Noica, prin activitatea sa în presa, mai bine de un deceniu. Nu este de pierdut din vedere ca acestei activitati în favoarea xeroxarii caietelor lui Eminescu îi apartine si elaborarea lucrarilor sale filozofice, între care Rostirea filozofica româneasca. Aceasta ilustreaza în cea mai mare masura gândirea sa filozofica.
Pledoaria lui Constantin Noica, în favoarea xeroxarii caietelor lui Eminescu, nu are ecoul asteptat. Îi revine însa tot lui initiativa de a trece de la dezbaterile în presa, la punerea în aplicare a acestui proiect. Pensionat la Centrul de Logica al Academiei Române în 1975, unde fusese încadrat în 1964, dupa iesirea din temnita, se stabileste în Muntii Sibiului, pentru ultima parte a vietii lui. Duce cu el doua caiete ale lui Eminescu, respectiv 2257 si 2287, cu textele germane xeroxate. „Transilvania”, revista sibiana, începe publicarea textelor din manuscrisul 2257 în iunie 1981, într-o sectiune separata, Supliment Eminescu, tiparita pe hârtie speciala si în conditii grafice excelente. Constantin Noica prefateaza aceasta actiune a sa cu o prezentare introductiva, Filele germane din manuscrisele lui Eminescu, în care are cuvinte de lauda pentru predecesorii sai în aceasta initiativa de salvare a unei mosteniri literare singulare în cultura româna. Obiectiile nu întârzie sa vina si tiparirea xeroxata a caietelor lui Eminescu se considera inutila si mult prea costisitoare. Constantin Noica saluta revista „Transilvania” în noiembrie 1981, la începerea tiparirii textelor xeroxate din manuscrisul 2287. Îi avertiza pe oponentii acestei actiuni ca se va translitera si traduce „întregul corpus eminescian în germana”. Constantin Noica gasi la revista „Transilvania” o larga întelegere si avu si norocul sa întâlneasca o germanista, pe Mariana Petrescu, cadru universitar, cu o buna pregatire filologica. Avertismentul sau ca va tipari „întregul corpus eminescian” nu are urmarile pe care le spera. Revista „Transilvania” sisteaza tiparirea textelor eminesciene din manuscrisul 2287 în septembrie 1982, înainte ca publicarea lor sa fie terminata.
Publicarea editarii manuscriselor lui Eminescu se desfasoara si la Bucuresti, înca din 1977, când se relua la Muzeul Literaturii Române continuarea editiei academice integrale a operei lui Eminescu, fundata de Perpessicius în 1939. Alexandru Oprea, succesorul lui Perpessicius la conducerea Muzeului Literaturii Române si al revistei „Manuscriptum”, considera ca venise vremea sa se constituie un centru care sa coordoneze aceasta actiune. Momentul acesta este ilustrat, începând cu ianuarie 1982, prin revista „Manuscriptum” în care cercetatorilor de la Muzeul Literaturii Române li se alatura si Mariana Petrescu de la Sibiu. Gherasim Pintea, germanistul de la Muzeul Literaturii Române, tipareste aici Însemnari germane despre istorie, din manuscrisul 2280, Mariana Petrescu, ultimele pagini din manuscrisul 2287, care nu putura sa apara în revista „Transilvania”. Cercetatorii de la Muzeul Literaturii Române aveau în vedere tiparirea integrala a manuscriselor lui Eminescu. Eu tipaream în acelasi numar din „Manuscriptum” textele românesti în Chestiunea dunareana din manuscrisul 2264.
Constantin Noica era chemat, cum se cuvenea, sa prefateze demersul nostru. Studiul sau, Cinci ani din viata poetului, trecut în fruntea contributiilor noastre, aducea un punct de vedere nou în raport cu ceea ce scrisese mai înainte despre Eminescu. „Fie ca se poate întelege - arata C. Noica - sau ramâne ceva dincolo de întelesurile critice, acesta e faptul: totul se petrece înauntrul a 15 ani”. Din acesti 15 ani, ramân cei 5 ani petrecuti de Eminescu în strainatate. „Tot ce a facut - atrage atentia C. Noica - si a scris apoi îsi are obârsia în acesti 5 ani.” Editarea integrala a manuscriselor lui Eminescu se îndeparta de pledoaria sa numai în favoarea textelor germane. Propunea înca în noiembrie 1981 sa li se consacre acestora un volum separat, Opere XVII, în editia academica integrala a operei eminesciene. Acest deziderat al sau ramâne sa fie îndeplinit în viitor. Vom remarca deocamdata ca textele germane formeaza, cu câteva exceptii, un corpus în Opere XV. Fragmentarium din editia academica integrala, tiparit în 1993.
Opiniile defavorabile care se aud în presa cu privire la xeroxarea manuscriselor lui Eminescu nu sunt noi, cum s-a vazut de mai sus si, înainte de acad. Eugen Simion, a avut parte de ele si Constantin Noica pâna la exilul sau voluntar din Muntii Sibiului. Acad. E. Simion a vorbit de mai multe ori de greutatile întâmpinate în aducerea la îndeplinire a acestui vechi deziderat al culturii nationale. Argumentul invocat privind cheltuirea, apreciata inutila, cu xeroxarea manuscriselor lui Eminescu nu este de luat în considerare, câta vreme se fac cheltuieli în atâtea alte domenii, fara nicio relevanta pentru cultura nationala.
Problema fotografierii sau a xeroxarii mostenirii literare lasate de un mare scriitor nu este noua. O întâlnim si în alte culturi europene, unde s-a facut însa la vreme si în conditii mai favorabile. Xeroxarea caietelor lui Eminescu vine foarte târziu si putin a lipsit sa asistam la o pierdere ireparabila.
Eminescu nu putea avea un cult pentru hârtia pe care o folosea în scrierile sale ca V. Alecsandri, Al. Odobescu ori Duiliu Zamfirescu. Îsi procura din comert caiete de format mic, de hârtie obisnuita, ieftine, pe care le purta în buzunar, la cursuri si la Cafeneaua vieneza, în care îsi facea însemnari din presa. Nu întâmplator aceste caiete cuprind si cel mai mare numar de însemnari în germana. Eminescu a retinut pe unde a trecut cu slujba, la Biblioteca Centrala Universitara sau în revizoratul scolar, si câteva registre de format mare. O parte a manuscriselor lui Eminescu se constituie din foi izolate pe care Biblioteca Academiei Române le-a organizat în asa-numitele Caiete miscelanee.
Hârtia de slaba calitate, îmbatrânirea ei, scrisul cu cerneala si cu creion, sters prin frecventarea manuscriselor în cursul anilor, au facut ca multe pagini sa fie ilizibile. S-a operat nu o simpla xeroxare a manuscriselor, ci si o reconditionare a lor, cu rezultate apreciabile.
Editia xeroxata a manuscriselor lui Eminescu, din care mai este în lucru doar Gramatica sanscrita, prezinta importanta în mai multe privinte. Înlocuieste accesul la manuscripte, care nu mai este posibil pentru consultare. Manuscrisele sunt puse, prin aceasta forma, la dispozitia unui cerc larg de cercetatori si chiar a publicului. Rezultatele nu vor întârzia sa vina. Acele locuri care nu au fost descifrate de Perpessicius si nici de noi, continuatorii sai, speram sa-si gaseasca rezolvarea prin accesul deschis la ele. Cititorul nu întâlneste în manuscrisele xeroxate ordinea din editiile critice, cu care este obisnuit - poezie, proza, dramaturgie - si este dezamagit. Se gaseste în fata unei alte realitati, în care pe aceeasi pagina poate citi versuri, fragmente de proza, reflectii filologice. Important ramâne faptul ca abia acum cei care nu au avut acces la manuscrise si nu vor avea nici în viitor pot lua cunostinta de metoda de lucru a lui Eminescu în travaliul sau artistic.
Manuscrisele xeroxate se recomanda de pe acum ca principalul instrument de lucru în elaborarea editiei academice ne varietur a scrisului lui Eminescu, cum exista pentru alti scriitori dincolo de hotarele tarii noastre. |
© 50.ro
Fa-ti cont! •
Despre sarcina, nasterea, copii •
Balti de pescuit • ADE 651 • anunturi gratuite • cauciuc • desene animate • sexualitatea adolescentilor