|
Magda URSACHE Nu ma vreau parte, repet, din corul/clubul bocitoarelor literaturii române, dar declinul atmosferei culturale este o evidenta daca Elena Udrea (semnalare de Cip Iesan, care pare a glumi) este invitata la emisiunea Parte de carte. Sa fi vorbit blonda de la Turism despre filosofi ori despre tîmpitii pe care-i scoate scoala pe banda rulanta? Sau despre tinichigii, ca avem multe carti de tinichea. Din 100 de personalitati (lista Reader's Digest, clasamentul „Cei mai de încredere români”), Mihaela Radulescu ocupa pozitia 55. Doar s-a dus la Monaco sa-si scrie memoriile. Las la o parte faptul ca S.O. Vântu se afla, la capitolul încredere, pe aceeasi lista, dar trebuie sa constat, cu amaraciune, ca a avea a cîstigat batalia cu a fi; ca papirofagii au cîstigat pariul pe carte scurta, pe tembeletristica.
Problema nu-i ca oamenii cu dare de mîna gasesc de bon ton sa mazgaleasca si sa publice, contra cost, o carte/ doua/ noua sau o suta (ca dentista-fleurista de la Iasi, tiparita de Polirom din banii autoarei); nu-i bai ca Vasile Cocîrta ori Mariorica Chisca vor sa-si printeze rimari de liceeni de-a saptea, panseuri de Gîga, proza imorala estetic, epigramari penibile, compilatii transcrise agramat. În numele dreptului (democratic!) de-a strica hîrtie, se poate tipari orice, de la bani falsi la carti false. Din '90 încoace, s-a revarsat cornul abundentei peste cititor, pîna l-a dat gata. Un român, spun statisticile, abia cumpara pe an jumatate de carte; francezul, englezul, neamtul achizitioneaza 5-6. Îngrijorator e faptul ca institutii abilitate sa aiba în grija cultura româna, s-o protejeze duc la esecul românesc, cum avertizeaza Claude Karnoouh în acord cu profesorul Ioan Aurel Popa: s-a produs „radicalizarea nihilismului”, cultivîndu-se razbit nihilo-literatura.
Veleitarul-sforar habar n-are ce-i chinul scrisului „care te omoara încetul cu încetul, te tortureaza la foc mic zi de zi”, cum avertizeaza Liviu Ioan Stoiciu în Cartea zadarniciei. Simte doar o sete care-l soarbe pentru carnetul de membru, nu si pentru munca asidua pe care o presupune statutul de scriitor. Are chemare nu spre profesiunea de scriptor, ci spre USR. Doar Uniunea acorda indemnizatii de merit unor insi care n-au mai scris nimic de 3-4 decenii. Sterilitatea e si una dintre bolile pegasilor nostri de pe Bahlui în gios. Existenta literara activa nu conteaza; din contra, a intrat în obisnuinta ca scriitorul sa fie activ în scopul relatiilor utile, profitabile, necum în acte literare. Geaba propunea Gh. Grigurcu înfiintarea unor burse de creatie pentru cei care chiar scriu, în loc sa se cheltuiasca bani pe meritocrati care au pus demult calimara în cui.
Dupa ce-am parcurs lunga lista a noilor membri ai USR, am sunat nu un prieten, ci vreo 5-6, sa aflu ce-au citit de cei recent validati. Mi s-a raspuns ca, majoritar, numele respective le scapa. Multi rîvnesc sa faca parte din scriitorime, multi izbîndesc. Nu mai avem cultura de massa, avem filiale de massa. Ca sa dau si nume, desi nu-i sanatos sa dai nume, s-a întrebat cineva daca un anume Vasile Fetescu e apt pentru creatie, daca are vreo vaga predispozitie creatoare? Iata ce e capabil sa creeze pedagogul: „Desi pentru multi e greu de-nchipuit/ Adesea binele cu rau e rasplatit”. Asta a decupat, pentru coperta a patra, autorul volumasului Stropi de întelepciune. Alti stropi? „De droguri sa te tii cît mai departe/ Ele ofera placeri aducatoare de moarte”; „Un vin bun si-o poezie/ Provoaca euforie/ Daca vinu-i abundent/ Si poetul cu talent”. Cum mînuieste creativul domn Fetescu limba româna, ca sa ne explice cum e cu Creatia? Iata: „Creatia, ca cea (sic!) mai înalta forma a activitatii umane, produce bunuri materiale si spirituale originale, unele de inestimabila valoare stiintifica, artistica sau practica”. Despre creatori se pronunta astfel: „Iubitorii de frumos sînt multi, creatori de frumos mai putini” si, ca varianta îmbunatatita, la aceeasi pagina: „Mestesugari sînt multi, în toate domeniile, creatori mai putini”. Dar nu foarte putini, judecînd dupa numarul membrilor Filialei Iasi. Genereaza creatie Fridus Al./ Iacobitz Alfred, tînara, speranta a Filialei moldave ori Olga Alexandra Diaconu? Si asta cînd Luca Pitu e un stralucit eseist fara certificat USR, cînd Liviu Antonesei nu membreaza, prin proprie vointa si reprezentare, cînd - surpriza - Adrian Dinu Rachieru este abia acum admis în breasla. La noi, la Esi (în vechea grafie), se primesc în Asociatie octogenari si nonagenari minori, pe motiv, pesemne, ca talentul n-are vîrsta; iscalitori care, dupa mirungere, îsi adauga lînga nume vocabula scriitor. Asa, ca sa-l confirme pe V. Fetescu: „Numai în frumos si bine/ Vrea sa traiasca oricine”. Calitatile de scriitor nu mai au importanta la primirea în USR, de vreme ce toti se pricep nu numai la fotbal si la agricultura, ci si la literatura.
Cum se împaca recunoscutele calitati profesionale ale presedintelui USR si cunoascuta-i exigenta de istoric literar cu aceasta larghete în a admite tot soiul de autori de carti (sintagma Goma), cu totul altceva decît scriitori? Un loc în USR nu se întretine cu bibliografie solida? N. Manolescu conteaza oare pe imensul sau capital de încredere critica sau oi fi si eu o dobitoaca agitata (ca opozantul la noul Statut, Dan Mircea Cipariu) daca ma întreb si va întreb cum de se acorda atît de lesne titlul de membru USR, pe scurtatura. Ca si cum n-as sti de ce! Raspuns: ca sa functioneze uns sistemul clientelar.
Încîntati ca si-au atins telul suprem, carnetul stampilat, veleitarii - maleabili - cauta iute, din calcul oportun, sa adere la un grupuscul care sa-i sustina. Îsi iubesc apropiatii ca pe ei însisi, pîna la o adica. Vrea o discernere valorica un sef de Filiala, ajuns acolo prin concurs de împrejurari? Nici vorba! Ca sa aiba unde plati cotizatia, maleabilii (ei sînt preferatii) cotizeaza cu laude, exprimate prin cronici prietenoase. Din simpatii (nu din convingeri), critici cu nevindecabile carente culturale se arunca în interpretari care au legatura cu textul interpretat ca peretele cu nuca. Pare ca functia genereaza nu organul, ci geniul. Mica dictatura de provincie e foarte placuta celui de la vîrf. Încet-încet, cel laudat abundent intra în hipnoza narcisiaca. În interviuri si-n emisiuni televizate, sustine ca are valoare cît sa dea si altora, vorba lui Jean de la Craiova. Megastatul Europa nu-l mai încape, ajunge la o aroganta necuviincioasa, convins ca face boom-uri editoriale pe trei continente si-i acuza de invidii (subliminale) pe cei care zîmbesc, ba chiar îl rîd în hohote. Ce-i drept, din ce în ce mai putini. Si asta pentru ca se cultiva si se recompenseaza pozitia subalterna, unii fiind „lichele prin vocatie, altii din obligatie”, exact cum scrie Dan Culcer. Exista, la noi în Filiala, premiant de serviciu, dar si marginalizati de serviciu.
Cînd l-am întrebat pe un cobreslas daca e de acord sa-l citez privind niste absurditati petrecute la Universitatea „Al.I. Cuza”, m-a refuzat, majusculizînd cu skepsis: „Totdeauna MAI ai ceva de pierdut”. Cam ce? N-o sa iau parte la schimburi culturale, n-o sa am placa pe bloc ori mormînt pe aleea scriitorilor de la Eternitatea? Si atunci, sa aiba dreptate Dan Culcer?
„Chiar asa, în tagma asta spiritele slobode sa se fi epuizat social si scriptic în vane ciupituri, ignorate suprem de Divinul critic? Nu mai exista decît laudatori sau afoni social si juridic?”
N-as vrea sa aiba. Din pacate, nu stiu daca se poate reveni la o Uniune mai curata, mai uscata, însa indiferenta nu-mi este indiferenta. Desi ce scriu privind acest subiect, al degradarii statutului de scriitor, mi se pare repetitie în gol, revin.
Se vede cu ochiul liber ca exista o solidaritate a incompetentei, a imposturii. Autorii „cu vînzare” vizeaza ratingul, succesul de scena, nu de profunzime. Cu avînt piaristic, participa la emisiuni mondains, urmarind o afirmare rapida, zgomotoasa, insolenta. La Parte de carte s-a facut apologia culturii tricoului si-a detergentilor, a excitatiei, a sexului „pe ciclu” etc. La Citeste si da mai departe, Dan C. Mihailescu a acceptat sa dialogheze despre carti cu un model, doamna Pelinel. Ada Milea, cu privirea ei horror, a marturisit ca Fratii Jderi i-au stricat bunatate de vacanta, cu toate ca n-a trecut de jumatatea cartii. Ce voia sa lectureze cantautoarea? „Altceva!” N-a spus ce.
„De ce-as citi Eminescu cînd exista Brumaru?”, l-am auzit pe un ins cu curajul selectiei. Se poate continua: De ce-as citi Blaga, daca e Tzara; Sorescu, daca e Doroftei, Hortensia Papadat-Bengescu, daca e Baetica; Rebreanu, daca e Lazarescu. Si cîti nu fac urticarie cînd aud de Camil Petrescu, de Sadoveanu, de Preda, de Breban… Ca si cum succesorat ar însemna, în mod automat, ca esti mai bun decît predecesorii.
„Se scriu, suna o însemnare de „iepoca” din Numere în labirint de Theodor Codreanu, atît de multe carti, încît ducem lipsa de literatura”. Si de cititori. Vrem sa scapam de lecturi vicioase ca de matreata, conform reclamei TV: „Scapa din cercul vicios al matretei”. Cum? Ne spune o autoare, Ana-Maria Ferentz, în emisiunea Apropo TV: „M-apuc de scris, ca n-am timp sa citesc carti”.
Ce citesc bebelusele? Povestiri mortale de Mihai Gainuse. Cîrcotasul si-a facut o autopublicitate foarte sonora (nu ca Petru Cimpoesu, care declara ca scriitorul nu-i manager, nu-i PR) si e prezent în toate vitrinele. Tot prin vîrcoleli mediatice au capatat locuri la vedere si scriitorese cu sînii pe-afara. Obtii un loc cu deschidere spre SUA ori spre SUE fara sa apari la televizor? Lizibil ori vizibil, asta-i dilema! Pe cale de consecinta, se vorbeste putin despre moartea lui Matei Calinescu, a lui Dan Zamfirescu, a lui Gheorghe Craciun, a lui Ioan Lacusta si mult despre moartea nevestei lui Salam.
Vom ajunge sa nu ne mai intereseze lucrurile culturale, cum le numea un om politic? Semnele sînt rele: tinerimea face googlaiala, nu citeste, în timp ce prestigiul breslei e diminuat prin nesocotirea normelor deontologice. Frauda intelectuala ramîne nesanctionata si-n universitati, dar si în USR. Cadere în rusine? As. Pacatul plagiatului e minor la noi, doar se „ciupeste” de cinci sute de ani: pagini întregi, la virgula, sînt trecute în noua proprietate. A mai fost cineva exclus din Uniune, pentru plagiat dovedit, dupa Eugen Barbu? Critica afina încurajeaza nonvalori, la hurta. Iar bomboana de pe mort e pusa de edecurile staliniste „reîmpachetate” si prezentate de ICR peste hotare ca mari biruinte ale condeiului, chiuind alaturi de plug si de strung, conform canonului proletcult. Si-i ca-n farsa pacalitorul pacalit, cel pacalit fiind literatura româna. N.B. Gasesc pe Net o luare de pozitie a lui Gh. Andrei Neagu. Cu tot dragul pentru breasla, Neagu opineaza ca varianta mandatului pe 5 ani (pentru presedinte, dar si pentru consiliu) ar trebui înlocuita cu un mandat pe 3 ani, ceea ce ar duce la „eliminarea closcariilor”; ca vicepresedintii (trei) s-ar cuveni alesi prin vot secret, ca si presedintele. Propuneri de bun simt, cu care consun.
Conform art. 35, presedintele si vicii primesc indemnizatii lunare în functie de buget (coane Fanica!) Cît? Oricît? N-ar trebui folosit modelul Kogalniceanu, care cerea ca ministrilor sa nu li se plateasca serviciul? Si de ce (cf. art. 16) daca nu trecem 5 ani pe la Asociatie sa fim exclusi din Uniune? Doar nu trebuie sa stai la usa USR ca la poarta raiului.
Si pentru ca mareata Uniune e cu bulina rosie, ca si cladirile cu risc seismic, mi s-ar parea cu mult mai potrivit sa se numeasca, „pe vechi”, Societatea Scriitorilor din România: SSR. |
© 50.ro
Fa-ti cont! •
Despre sarcina, nasterea, copii •
Balti de pescuit • ADE 651 • anunturi gratuite • cauciuc • desene animate • sexualitatea adolescentilor