Încordare existentiala

Din cer,
Picura într-o ciclicitate tacuta
Atingeri de îngeri.
Lumina paleste o data cu înnoptarile
Prea tacut, gata de zbor, atât de aproape
De nori,
Esti acolo în acea calatorie iluzorie
Cu ochii spre pâlpâirile constelatiei tale
Suierul orelor se pierde în spatiul
Din labirintul ascuns al Apusului.
Clipa dupa clipa te pierzi
În nestavilita abandonare.
Numeri pe degete norii ce se preling
O data cu insomniile.
Fara regrete, astepti un raspuns
Despre o alta viata
Adieri de îngeri sunt lânga tine
Golul sa-l umple cu vocea ta.
Spaima se materializeaza în cristalele de flacari
Izbindu-se de oglinda pe care
Tocmai ai spart-o
Sa nu-ti mai vezi însingurarea.

Unda atemporala a vocalelor

Glasul noptii demult a tacut.
Cuvintele au ruginit în clipocitul ploilor.
Unele în altele se rasfrâng
Între cer si pamânt.
Confuz, te-agati de-o rotire a clipei.
Povara nelinistii iradiaza spre miezul de noapte
Revarsat peste copacii atemporali.
Visezi ca-ti recunosti propriul spatiu.
E ceasul acela unic al luminii cu aripi!
Într-o fuziune perpetua
Vieti apuse migreaza
Spre chemarile din simfonia amintirilor.
Seva copacilor urca, învaluind
Albul transparent al timpului.
Cel nevazut! Cel neauzit!
Din ochii vocalelor fulgera mistice semne
Cu atingeri de soare.

Aburul violaceu de martie

Pe alei interstelare
Visul se-nalta în revarsare de muguri.
Miresme de martie se odihnesc
Într-un mistic joc pe pleoapele noptilor.
Cântecul inimii se preschimba
În calde vibratii ale Adâncului
Fiorul luminii se-ntinde, multiplicat
Spre nesfârsit.
Secatuitul tau suflet culege verdele crud
Si fluid al trezirii vocalelor.
Te crezi fântâna întrupata din roua si cântec.
Dincolo de bucatica ta de timp
Se-aude tipat de lumi disparute.
Renasti din frig si singuratate,
Ca dintr-un vis cu mii de cristale.
Cutreieri vaile eterice ale Universului
Învesmântat în stihuri,
Luneci prin lumina de foc a poemelor
Vegheat de aburul violaceu de martie.

Întristari de toamna

Pe arginturile toamnei, zarea fara-nceputuri
Se topeste în lacrima liniilor frânte ale zborului de cocori
La fel ca si ieri, astazi sau mâine
Umbrele noptii respira undeva, departe
Ecoul sideral se pierde peste punti decupate
Din somnul virgin al frunzelor.
Visezi c-o sa-ti ies înainte în brate cu cântec de greieri,
Visezi cacoarea înaltului murmurând lânga tine.
Ai vrea sa ramâi în ritmul tuturor
Semnelor ca într-un joc initiatic.
Sub umbrarul amiezelor se topesc toate cuvintele.
Zavorât atâta vreme, plânsul se leapada
În lacrimi întomnate.
Poate o sa-ti ies înainte.
Poate doar eu îti aduc izbavirea,
Poposind o clipa
Într-un colt rastignit pe-un curcubeu
De toamna.

Pentru fericirea aceasta

Mai puternic ca valurile fluxului
Sufletul tau zboara
Pe orbite de sori între constelatii.
Neputincios privesti distilarea cuvintelor.
În nisipul clepsidrei
Tipa verbul, cel ce-ti alinase inima.
Albe-albe, ele au ramas în tine
Departându-te de realitatea tot mai falsa.
Din taisul silabelor, printre sclipirile lor
S-au rânduit poeme,
Vorbindu-ti de crizele de tacere.
Nici un adevar nu-si mai gaseste
Locul de veac.
În încercarea de-a iesi la liman
Alergi printre spitele cuvintelor,
Asupra apocalipselor.
Pentru fericirea aceasta,
N-ai vazut ca ochii tai seamana
Cu o iarba de plumb.
De pe taisul silabelor, ele-ti vorbesc
De acel punct unic
De pe orbitele sorilor
Spre care zburasem si eu.

Cuvântul îngerului

O umbra ramasa singura
S-a prefacut în lacrima.
S-a amestecat apoi cu picuri de ploaie
Si cu un ultim suspin
A cazut pe iarba uscata.
În sufletele noastre concentrice
Si-a facut salas un cer de licurici.
Mireasma ascunsa a nemarginirii
Trezeste dorul de zbor.
În adâncul nenascut, o stea se smulge
Din vaietul tot mai subtire
Lasându-se vertical în floarea de cires.
Lumina stelei cazatoare
Se rasfrânge în cuvântul
Gata sa se nasca
Pe aripa îngerului.
Astazi nu mai cautam nimic!
Astazi nu mai visam nimic!

Ciudateniile insomniilor

Revenirile într-un târziu ale toamnei
Au parfumul respiratiei florilor înca netezite.
Ele salasluiesc în jurul gândurilor si al mâinilor,
Amintindu-ne clipa de clipa
Ca iarna si primavara trec.
În murmurul singuratatii
S-aprind luminile acelui îndepartat trecut
Navalind spre nucul cu aer de copil.
Esti tot mai aproape de cer si nori,
De silueta îngârbovita a toamnei.
Aluneci spre sertarele roase
De suspinele fluturilor
Atât de raniti
De ciudateniile insomniilor.