“A fost odată, demult, tare demult, pe când vulturii vegheau  văzduhul din înălţimi, iar zimbrii împroşcau diamante pe nări...”, cam aşa glăsuieşte legenda pe care aţi consemnat-o în lucrarea “Câmpulungul Moldovenesc - vatră folclorică”. (Bucureşti, Editura Litera, 1975) Domnule prof. Graţian Jucan, ce vă mai leagă de acea “străveche vatră românească de datini şi virtuţi“ ?

 

 Domnule Jucan, de o vreme vă faceţi simţită prezenţa în peisajul întâlnirilor literare sătmărene.  De când şi în ce împrejurări aţi ajuns la această perioadă a vieţii?
  După căsătoria fiicei mele în Satu Mare, am venit  în fiecare an pe aceste meleaguri şi am început să colaborez cu diverse articolaşe la presa sătmăreană. Am cunoscut pe poetul Radu Ulmeanu, pe istoricul literar Nae Antonescu, mai apoi pe poetul George Vulturescu, directorul revistei "Poesis". În vara anului 2002, m-am stabilit, împreună cu soţia mea, la Satu Mare, fără să întrerup legăturile cu locurile natale, unde trăiesc o soră de-a mea cu soţul ei, cumnatul meu, un nepot şi multe cunoştinţe.

 Aţi dedicat o viaţă întreagă operei eminesciene. A mai rămas pentru viitoarele generaţii ceva de scris  despre Eminescu ?
  M. Eminescu a fost pasiunea mea din tinereţe. Ca student m-am ocupat special de opera eminesciană, încât şi teza de la Examenul de Stat (deci licenţa) a avut ca subiect: M. Eminescu şi patrimoniul popular (1953). Tot atunci, având la îndemână marile biblioteci, am început să întocmesc o bibliografie eminesciană, pe care am continuat-o până azi şi care zace pe fişe în biblioteca mea. M. Eminescu este un izvor inepuizabil, iar despre generaţiile viitoare a rămas încă suficient de lucru.

 Ca specialist în eminescologie afirmaţi prezenţa poetului prin Ţara Chioarului? Dacă da, detaliaţi-mi pentru cititori acest pelerinaj al poetului, şi în ce împrejurări aţi descoperit  documentul ?
 N-am descoperit nici un document despre poet şi Ţara Chioarului. Cunoscutul folclorist Gheorghe Pavelescu de la Sibiu, în două cărţi de-ale sale, a publicat o notă prin care afirma prezenţa poetului la Sibiu: "M. Eminescu, 1869 iulie 9", însemnare din registrul de vizitatori al Muzeului de Naturale din Sibiu. Acelaşi lucru îl menţionează şi Ion Mariş în Mihai Eminescu - bibliografie sibiană, Sibiu, 2000. Amândoi cercetătorii au citit greşit, au descifrat greşit, căci acolo în registru era semnat: I. Minescu, un folclorist din partea locului. Pornind de aici, am crezut că prezenţa lui M. Eminescu la Sibiu în iulie 1869, perioada cea mai necunoscută din biografia poetului, nu e fără rost,fie prin prezentarea la vreun examen, fie pentru bacalaureat, fie pentru adunarea membrilor societăţii "Astra" din august 1869 de la Şoncuta Mare, luat acolo de sibieni. Lucrurile au fost lămurite ulterior de Ion Filipciuc şi D. Vatamaniuc, care, în loc să-i critice pe Gheorghe Pavelescu şi Ion Mariş, m-au criticat pe mine, care am publicat în Cronica (Iaşi) şi Gazeta literară (Bucureşti) un articol, precum şi rânduri în două cărţi de-ale mele. Astfel că legăturile lui M. Eminescu cu Ţara Chioarului nu se confirmă. Trebuie să mai adaug că acest lucru l-am mai publicat în cartea M. Eminescu şi Ardealul (1998) aspru criticată de Constantin Cubleşan de la Cluj în coloanele revistei Steaua şi apoi în cărţile D-Sale.

 Încurcate sunt căile Domnului; spun asta întrucât unele cercetări ale eminescianismului de ieri şi de azi nasc în multe situaţii confuzii privind opera şi biografia poetului. Ca luptător pentru adevăr în ce măsură aţi reuşit să faceţi lumină? (îndreptând erorile unora, fapt ce a născut în unele cazuri vii controverse şi acuzaţii).
 Dacă n-am descoperit documente, am descoperit, în schimb altceva: ceasul şi inelul poetului, azi la Muzeul Literaturii Moldovei (Casa V. Pogor din Iaşi), o fotografie originală a lui Gheorghe (George/ Iorgu) Eminovici, fratele poetului şi o fotografie a lui Heinrich Gareiss Edale [=nobil] von Dollizsturm (1859-1931), al doilea soţ al Aglaiei, între (1890-1900). A fost căpitan austriac, avansat ulterior până la gradul de colonel. Amândouă fotografiile (Gheorghe şi Gareiss) au fost publicate de mine în presă (Eminesciană, în Cronica, Iaşi, III, 1968, nr. 2 (101), 13 ianuarie, p. 8. Ele se găsesc şi astăzi la Muzeul "Arta lemnului" din Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, am descoperit dulapurile (mobilă vieneză) din zestrea Aglaiei, pe uşa interioară a uneia stă scris: A Drogli, astăzi la Muzeul din Ipoteşti. Am descoperit originalul scrisorii (manuscris) de M. Eminescu şi I. Slavici, care a însoţit obiectele trimise de Societatea "România Jună" mânăstirii Putna în 1871, pe care l-am publicat în revista Limbă şi literatură, vol.III, 1974, p.554-557 + facsimil, având în acest sens întâietatea. O copie i-am trimis-o prin prof. dr. G. Hangiu dlui D. Vatamaniuc, care a republicat-o în revista "Manuscriptum", care, în loc să-mi mulţumească, m-a criticat, socotind că grafia aparţine lui I. Slavici, nu lui M. Eminescu. Iată ce şi-a permis d. D. Vatamaniuc să scrie despre mine în Literatorul, Bucureşti, nr, 40 / 1994: "Concepţia potrivit căreia un cercetător poate fi sărăcit prin comunicarea informaţiilor pe care le deţine este un semn rău." La aceasta îi răspund acum prin cuvintele lui Perpessicius din două scrisori adresate mie la 28 dec 1959 şi 14 martie 1960: "N-aş voi să predau materialul (în special "Ştiri eminesciene") să zacă, luni de zile, cum se obişnuieşte uneori, sau să voi să se subtilizeze preţioasele ştiri şi ilustraţii. Ar fi păcat." (...) "Pe ce [lă]lalt text "Ştiri eminesciene", mărturisesc că  n-am avut, din prudenţă, curajul să-l încredinţez nimănui. El s-ar cuveni publicat în întregime, cu ilustraţia toată şi cu toată bogăţia lui de informare şi mi-a fost teamă să nu cazi  victima vreunui act de piraterie, ce, din nefericire, se practică şi pe uscat." Este tocmai ceea ce am păţit eu cu fotografia trimisă dlui D. Vatamaniuc! Fac o paranteză. În revista "Pasiuni", Câmpulungu Moldovenesc, 1999, nr. 1-3 (13-15), revistă pentru copii, Ion Filipciuc a publicat un articol: Chipul lui Eminescu  (cu fotografii). După o seamă de consideraţii privind iconografia eminesciană şi antropometria, autorul se referă şi la cele patru fotografii ale poetului, făcând afirmaţii eronate: fotografia poetului din 1878 nu este executată la Praga, ci la Bucureşti, pentru al doilea tablou al Societăţii "Junimea", când T. Maiorescu şi I. Negruzzi se străduiau să întocmească un tablou (medalion) (primul) a fost cel din 1873. "Cu Eminescu,  nota T. Maiorescu într-o scrisoare din 26 februarie 1878,  am să mă duc eu mâine la fotograf, mai nainte însă la bărbier să se radă. La boheme roumaine...". E vorba de medalionul din 1883. Relativ la întâia fotografie a poetului din 1869, executată la Praga, în atelierul lui J. Tomas, în sase exemplare, 3 ovale şi 3 dreptunghiulare (carte poştală), autorul articolului a scris în continuare: "Tot atunci şi tot acolo s-au fotografiat mama Raluca şi sora Aglae, formite împreună cu căminarul Eminovici să-l petreacă pe Mihai şi să se preumble, ca nişte feţe boiereşti ce erau, prin Evropa."
M. Eminescu - scriam eu - a plecat în toamna anului 1869 spre Viena, împreună cu fratele său Gheorghe (=George, Iorgu), ofiţerul (aşa cum a scris şi I. L. Caragiale) - care pleca în Germania la Berlin - şi au poposit la Praga, 11 zile, unde s-au fotografiat. Ceea ce afirma autorul s-a întâmplat mai târziu, Raluca şi Aglaia erau suferinde şi s-au dus la băi şi tratament medical, iar căminarul s-a dus în întâmpinarea lor spre a veni acasă, la Ipoteşti. Autorul prezintă apoi fotografia din 1884, fără să cunoască amintirile lui A.C. Cuza. Fotografia din 1887, executată la Botoşani, a fost cerută, nu de "eleve", ci de la Liceul "Matei Basarab" din Bucureşti. Tot despre această fotografie, autorul Ion Filipciuc scria: "Altul (portretul) a fost dăruit surorii sale Aglae, care măritându-se a doua oară cu avocatul Gareiss, a trecut într-o vreme şi prin Câmpulungul Moldovenesc, unde fotografia poetului a rămas printre cărţi şi obiecte, într-un scrin, la feciorul avocatului (...)".
    "Heinrich Gareiss Edlle von Dollitzsturm (1859-1931)  scriam eu,  nu a fost <avocat>, ci ofiţer, căpitan în armata austriacă, ajuns ulterior până la gradul de colonel. El a fost soţul Aglaei între 1890-1900 (şi nu a trecut niciodată prin Câmpulungul Moldovenesc!). De la el, Sextil Puşcariu a obţinut câteva fotografii ale familiei Eminovici şi scrisori de- ale poetului, pe care le-a publicat în "Junimea Literară (1909) (...). Asemenea date le-am arătat în presa noastră în mai multe rânduri în trecut, printre care citez "Cronica", Iaşi, nr.2 / 1968 (...). Printre multe şi de toate, se aminteşte în acest articol şi de portretul ciobanului din Mioriţa: "Mustăcioara lui/ Spicul grâului"-. Să nu ştie autorul articolului că versurile nu se referă la culoare, ci la formă?"  Adevărul în ştiinţă este unul singur! Voi relata la locul potrivit şi chestiunea Mioriţei. Erorile dlui D. Vatamaniuc din cărţile sale despre I. Slavici le-am arătat într-un articol: "Unele precizări privitoare la Eminescu şi Slavici", menţionat anterior în Limbă şi literatură, vol.III, 1974, p.554-557+facsimil. Vezi încă M. Eminescu, "Opere,X, 1989, p.441 şi 613: Bălcescu şi urmaşii lui, trecut la texte "cu paternitate incertă". Curios lucru, când multe ediţii eminesciene l-au atribuit lui M. Eminescu; apoi articolul Paştele, trecut tot pe seama lui I. Slavici.
Cea mai gravă eroare e că a atribiut lui I. Slavici cele 20 de articole ale lui M. Eminescu, ce alcătuiesc studiul Bucovina şi Basarabia, prozatorului ardelean, eliminându-le din ediţia eminesciană de "Opere".  Textele  au fost republicate de editorul Aurelia Rusu în M. Eminescu, Opere, IX, Editura Minerva, Bucureşti,2001, p. 328-393 şi 695.
    Pentru observaţiile făcute de mine în chip decent, dl D. Vatamaniuc  m-a insultat şi batjocorit, ca să mă jignească: odată mi-a spus "contabil", altădată "papă infailibil", ori "de la aşa oglindă, aşa reflex", expresie folosită de M. Eminescu împotriva lui Nicu Xenopol. Normal era, după opinia mea, să-şi recunoască în presă, pe faţă, greşelile. Necunoaşterea greşelilor, camuflarea lor, persistenţa în eroare a creat în literatură un personaj de talia lui Don Quijote, încât încăpăţânarea e specifică unei etnii anume. Până la urmă s-a dovedit că d. D. Vatamaniuc, membru onorific al Academiei, NU a avut dreptate! A intenţionat să publice, sub nume străin, un articol împotriva mea, iar redacţia ziarului mi l-a dat să-mi fac după el o copie xerox. A încercat să-l publice în revista "Bucovina literară", dar a fost refuzat de redacţie. Iată caracterul "Scriitorului de valoare internaţională".  Cele două cărţi despre M. Eminescu sunt nişte compilaţii nereuşite şi greşite! De altfel, "România liberă" şi "Adevărul literar şi artistic" le-a respins, după cum se cuvenea. Un articol din "Adevărul literar şi artistic", scris împotriva lui I. Filipciuc, se intitula: Maiorescu, călăul lui Eminescu. (Vezi alt articol în "Adevărul literar şi artistic", Bucureşti, XI, 2002, nr. 622 (25 iunie), p.2).
Tot d. D. Vatamaniuc a publicat un studiu: Blajul- vatra strămoşilor lui Eminescu, total greşit, salutat atunci de revista "Contemporanul". Iată însă ce a scris poetul: "(...) Luarea limpede ce facem că autorul articolilor din "Timpul" nici e ardelean, nici neam de neamul lui n-a fost ardelean!" (...) "O ultimă observaţie. Deşi de astă dată onor confrate de la "Presa" se ceartă cu căciula sa propie şi maltratează pe ardeleanul scornit de imaginaţia sa, totuşi intenţia de-a ne adresa invective personale e destul de evidentă (...)" (M. Eminescu, Opere, XI, 1984, p. 404-405. Atrag atenţia că numele Eminovici ori Iminovici  a fost întâlnit în Hunedoara, Făgăraş şi Dobrogea, nu numai în Blaj ! În revista Limbă şi literatură, Bucureşti, nr.1/ 1993, p.95-99 am publicat un articol: Eminescu despre Mioriţa, reluat în Paternitatea eminesciană a unui articol cu reflecţii despre "Mioriţa" în România literară  XXVII, 1994, nr. 17 ( 4-10 mai), p.10 şi în alte locuri; d. D. Vatamaniuc mi-a răspuns în Literatorul, tot acolo i-am dat replica, Din nou despre paternitatea eminesciană, în "Literatorul" , IV 1995, nr.3 (171), (20.27ian.), p.10. Dl. D. Vatamaniuc mi-a replicat iar, mie însă revista nu mi-a mai publicat răspunsul. (Nu am acum la îndemână cele necesare de care aş avea nevoie cu datele exacte), dar peste timp am revenit în articolele: Răspuns d-lui D. Vatamaniuc; Precizări relative la Eminescu, în "Bucovina literară, Suceava, XIII,2003, nr.7-8 (149-150, (iulie-august), p.34-35; Despre paternitatea unor articole eminesciene, în "Crai nou", Suceava, XIV, 2003, nr. 3504 (27 sept.), p.4; Mioriţa: portretul şi testamentul ciobanului,  în "Şcoala", Suceava, VI, 2003, nr.4 (oct.-dec.), p. 162-163; Eminescu-Argumente pentru paternitatea unui articol, în "Poesis", Satu Mare, XV, 2004, nr.1-2-3 (157-158-159), (ian.-feb-martie), p. 61-65 + foto. Al doilea răspuns D-lui D. Vatamaniuc, în "Poesis", Satu Mare, XV, 2004, nr. 4-5 (160-161), (aprilie-mai), p. 73-76; M. Eminescu: contextul "Mioriţei", în "Hiperion"- caiete botoşenene, 2004, nr.2, (156), p.43-43 + foto; M. Eminescu şi "Mioriţa", în "Poesis", Satu Mare, XVI,2005, nr. 8-9 (176-177), (aug.-sept,), p. 84-87 +foto şi facsimile; Paternitatea eminesciană a unui articol, în "Dacia literară", Iaşi, XVII, 2006, nr. 1 (64), p. 29-32; Mihai Eminescu şi tezaurul folcloric (3), în "Poesis", Satu Mare, XVII, 2006, nr. 6-7-8 (iunie-iulie), p. 76-77;  Vol. M.Eminescu. Motive poetice şi alte articole, (Câmpulung Moldovenesc, 2008, cap. Mihai Eminescu şi "Mioriţa".
Tot membrul onorific al Academiei Române, d. D. Vatamaniuc, a scris în Revista de etnografie şi folclor , Tomul 34, 1989, nr. 2, p. 105-106: "Climatului cultural din societatea studenţilor români din Viena îi aparţine lui Făt-Frumos din lacrimă, publicat în "Convorbiri literare în 1870. Basmul circula în Transilvania, şi Eminescu ia cunoştinţă de el prin intermediul colegilor săi de studii." Inexact. Basmul cules de Teofil Teaha, la care autorul rândurilor de mai sus face trimitere şi publicat în vol. Graiul din Valea Crişului Negru, E.A., Bucureşti, 1961, p. 187-190, reprezintă o coborâre pe cale livrescă în folclor, rezumativ, a basmului eminescian. De ex. cuvântul genar a fost înlocuit cu pădurar. Graţian Jucan, Notă la "Făt -Frumos din lacrimă", în "Ethos", Suceava, 1991, nr. 2, p. 4 şi în "Revista de etnografie şi folclor", Bucureşti, 37, 1992, p. 514-515.

  Am parcurs “bibliografia eminesciană  Graţian Jucan” începută acum o jumătate de secol, timp în care aţi întors pe toate feţele opera şi biografia marelui poet. Cu ce aţi dori să completaţi cele scrise până acum şi nu aţi putut să o faceţi ?
 Despre M. Eminescu am publicat 3 fascicole de bibliografii, în revista  Limbă şi literatură, V, 1961; IX / 1965 şi una în 10 exemplare în 1998. Articolele mele despre poet le-am menţionat în vol. Eminescu înainte şi după Eminescu, 2002, p.109-128. N-am putut publica bibliografia eminesciană (pe fişe) de la 1866 şi până azi. S-a publicat de către Academia Română bibliografia operei (poeziile) şi Opere, vol,17, care cuprinde bibliografia până în 1918. Urmează să se publice în continuare. Am scris serviciului de bibliografie la Biblioteca Academiei, dar n-am primit încă nici un răspuns.

 “Eminescianismul este un fenomen literar complex promovat de M. Eminescu” afirmaţi în cartea “Eminescu înainte şi după Eminescu“. Cât timp credeţi că vor avea influenţă imaginile eminesciene în literatura română ?
 M. Eminescu are o influenţă permanentă în spirualitatea românească. La concursul "Cel mai mare român" de la TV a ieşit al treilea. Rămâne cât şi cum se va scrie despre el în cultura română, cât va figura din sfera lui în programele şcolare şi universitare, cât se va publica din opera lui şi va fi prezentă în librării etc.

 Credeţi că va rezista mitul eminescian în contextul integrării culturii româneşti în marea cultură a Europei Unite ?
 M. Eminescu nu e numai valoare naţională, ci şi universală, aşa că el va fi prezent întodeauna în marea cultură a Europei Unite, alături de Homer, Dante, Şhakespeare, Goethe, Byron, Puşkin şi toţi ceilalţi poeţi naţionali.

 Mircea Eliade afirma: “identitatea neamului nostru este salvată de poeziile lui Eminescu”. În noua postură a României, de ţară a Europei Unite,  afirmaţia lui Eliade mai rezistă fenomenului globalizării ?
 În cadrul fenomenului globalizarii, M. Eminescu va fi primul în noua postură a României, de ţară a Europei Unite, întrucât el "proiectează lirismul interiorizat al lui Leopardi în vastele perspective ale poeziei byroneiene" (D. Popovici), fiincă toţi oamenii au un suflet şi acest suflet se hrăneşte şi cu poezie.

Dintre studiile şi articolele publicate despre Eminescu de care vă simţiţi mai apropiat ?
 Mă simt mai apropiat, mai ataşat de studiile lui D. Caracostea şi D. Popovici, Liviu Rusu şi Ion Freazu, precum şi de Viaţa lui Mihai Eminescu de G. Călinescu.

În timpul celor 50 de ani închinaţi studierii marelui poet naţional aţi  avut momente mai deosebite în care să luaţi hotărârea de a renunţa la cercetare ?
 Cu toate criticile care mi s-au adus de cei cât de cât competenţi, cât şi de batjocura acelui braconier într-ale eminescologiei, Ion Filipciuc, n-am avut nici un moment de îndoială asupra posibilităţilor mele în cercetările privind viaţa şi opera poetului nostru naţional, ori scrieri eminescologice elaborate de alţii.
 
 Ce aţi fi dorit să găsiţi în această perioadă de 50 de ani de cercetare şi nu aţi găsit încă ?
 Eu am dorit să găsesc adevărul despre poet şi opera lui şi să contribui la consolidarea lui.

 Ce proiecte literare aveţi ?
 Să public în volum eseul: Eminescu şi tezaurul folcloric şi încă un volum de articole şi studii. Amândouă gata de tipar.

 Credeţi că se poate trăi în România doar din cercetare (fie ea şi în alte domenii)?
 În România de azi nu se poate trăi numai din cercetare, exceptând instituţiile specializate.

 Se vorbeşte tot mai des despre termenul “geografie literară”. Poate fi Sătmarul un punct distinct pe harta literară românească ?
 Sătmarul este un punct cultural distinct datorită revistei "Poesis"; lac să fie, că broaşte sunt destule, revista însă ar trebui să apară lunar, pentru ca să poată absorbi talentele de pe cuprinsul judeţului şi să le impună printr-o editură.

 Domnule Jucan, credeţi că în zilele noastre profesorii dau atenţia cuvenită operei eminesciene? Sunt sau se vor “naşte” în condiţiile de azi cercetători care să ducă pe mai departe munca Dvs. ?
 Conform programei analitice şi manualelor şcolare, sunt convins că profesorii de Limba şi literatura română lucrează conştiicios în predarea cunoştinţelor elevilor la nivel acceptabil. Totul este însă lectura  individuală, setea de a citi. M. Eminescu este exemplul hotărâtor. Iată ce scria el: "Citeşte! Citind mereu creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii." Vor fi întodeauna cercetători ai operei eminesciene.

 Nominalizaţi un nume demn pentru cercetarea operei eminesciene în ţinutul Sătmarului ?
 Fiind de puţin timp pe meleagurile sătmărene nu cunosc încă bine intelectualitatea de aici. Menţionez pe Gh. Bulgăr (decedat), cu care am corespondat, pe Gh. Glodeanu şi Săluc Horvat.

 ... pe plan naţional ?
 Excluzând editorii şi pe cei decedaţi, menţionez pe: Victor Crăciun, Nicolae Gane, Dumitru Micu, Constantin Cubleşan, Ioana Bot, Marin Mincu, Constantin Ciopraga, Dan Mănucă, Alexandru Dobrescu, Gheorghe Drăgan, Ştefan Oprea, Ion Buzaşi, Svetlana Paleologu-Matta, Mihai Cimpoi, Iosif Cheie-Pantea, Roza del Conte, Aura Brais, Gh. Glodeanu, Săuluc Horvat, Paul Dugneanu, Adrian Voica, Monica Spiridon, Florinel Agafiţei, Amita Bhose, Vasile Voia, Helmuth Frisch, Rodica Marian, Eugen S. Cucerzan, George Lateş, Iulian Boldea, Cristian Tiberiu Popescu, Ionel Bota, Călin L. Cernianu, Stan V. Cristea, Viogilin Z. Teodorescu, Ion Filipciuc, Artur Silvestri, George Popa, Adrian Voica, Ion Ovidiu Gifu, Nicolae Georgescu, Emil Lazăr, Ion Vitner, Petru Zagun, Doru Scărlătescu, Ion Negoiţescu, Emil Iordache, Gellu Dorian, Dan Zamfirescu, Nicolae Ţone, Dragoş Nisioiu (cu falsuri), Caius Dobrescu, Noemi Bomher, C. Jornescu, C. Petrescu, Gheorghe Jurma, Aurel Petrescu, Florea Firan, Vladimir Dogaru, Alexandru Zub, Mircea Popa, Gheorghe Sărac, Adriana Peicu-Moldovan, Lucian Drimbea, Elena Tacciu, Ilie Bădescu, Theodor Codreanu, Teodor Vârgolici, Sergiu Al-George, Virgil Vintilescu, Titus Bărbulescu, Lucian Boz, Paul Ţugui, Eugen Todoran, Elena Stan, I. Saizu, Mihai Dorin, Irina Petraş etc. Foarte mulţi sunt înregistraţi şi comentaţi de Constantin Cubleşan din Cluj-Napoca în cele 8 volume publicate de D-sa.

 Am început cu Eminescu, ce aţi mai avea de spus despre Eminescu şi nu v-am întrebat ?
 Am multe şi multe de spus, mai ales despre aceia care m-au insultat şi batjocorit în presă, ca să râdă de mine. Nu l-am întâlnit în Enciclopedia Bucovinei (2 volume),  2004, pe Dumitru Bodnariuc, adeptul teoriei revoluţionare a tov. N. Ceauşescu. Tot din Suceava e Nicolae Moscaliuc, inventatorul şi falsificatorul unui text eminescian. Aşadar, nume cu terminaţie în -iuc, de o etnie dubioasă, prin factură pshică, prin caracter. Celelalte să le lăsăm pe altă dată.

 - Vă mulţumesc.

Interviu realizat de Aurel POP