“Scriitorul trebuie sa se afle în coloana distincta, aleasa deci, a societatii în care traieste”

Domnule Ion Beldeanu, iata-va în preajma unui moment aniversar special (care se va fi consumat deja în momentul în care aceste rânduri vor fi fost tiparite). Vârsta atinsa de dv, 70 de ani, presupune, desigur, o experienta vasta si temeinica, iar din aceasta perspectiva va întreb: Ce imagine v-ati facut, în toti acesti ani, despre literatura si despre literatura româna în mod special? Începând, poate, de la autorii si cartile care v-au nutrit primele încercari literare...

As putea spune, înainte de orice, ca am fost mereu de partea literaturii, altfel zis, am iubit literatura si i-am simtit de la început atractia, chiar obsesia. Poate ceva similar înotatorului care se afla pe marginea apei si care, în mod sigur, nu va ramâne pe loc, deci va prefera înfruntarea. Cât despre imaginea despre care sunt întrebat, este de la sine înteles ca aceasta a suportat nu putine modificari, desigur; respectul fata de cei de dinainte ramâne si a ramas tutelar. Modificarile tin de transformarile, uneori neasteptate, produse în ceea ce noi numim „frontul literar”. Este ceea ce se petrece si azi în privinta poeziei, „front literar“ de pe care îi privim, de pilda, pe Nicolae Labis, Marin Preda, Marin Sorescu sau Nicolae Manolescu, Fanus Neagu, Emil Brumaru.

Cum configurati dv conceptul de „literatura de Bucovina”? În context istoric si în contemporaneitate...

Nu stiu daca se poate spune „concept” atunci când vorbim de literatura din Bucovina, dar e bine sa folosim acest termen pentru ca, din constatarile mele, se stie prea putin (ori chiar nici nu se vrea  a se sti) despre literatura din aceasta zona. Referirea, îmi pare rau ca e asa, vizeaza îndeosebi partea istorica a termenului. În nu putine ocazii am constatat printre confrati, nu printre alte categorii de indivizi, indiferenta unora fata de traditia spirituala a Bucovinei. Parte dintre cei la care ma refer abia daca realizeaza diferenta între nordul si sudul Bucovinei, altfel zis, nu stiu si nici nu se arata interesati de faptul ca o parte din Bucovina se afla la cheremul Kievului. De multe ori am si fost contrazis, atunci când am ridicat o asemenea chestiune. Asa se explica, de pilda, faptul ca prietenii nostri de la Cernauti (scriitorii, adica) n-au o revista literara, iar periodicele publicate pâna acum fara niciun fel de ritmicitate, din „Septentrion literar”, n-au putut sa apara decât cu suportul financiar al României.
Cam la fel stau lucrurile si cu cartile scriitorilor de acolo. Vasile Tarâteanu, de pilda, si-a publicat mai toate volumele sale aici, în România. Si asta numai datorita spiritului sau practic. Situatia este mai putin favorabila confratilor lui.

Va fi având literatura din Bucovina un specific al ei, dincolo de contururile sale cele mai vizibile, cel geografic si cel istoric?

N-as putea sa ma pronunt în aceasta problema. Mai ales ca unii dintre scriitorii originari din Bucovina traiesc în alte zone si scriu dezinteresati de vreun program ori specific geografic. Ma refer la Radu Mares, Vasile Andru, Matei Visniec, Alexei Rudeanu, ca sa-i numesc pe cei mai importanti. Dar întrebarea esentiala ramâne: se poate vorbi de un anume specific? Eu nu îndraznesc sa ma pronunt, desi în diverse cazuri o asemenea particularitate, sa-i zicem, exista, se poate detecta. As vrea sa exemplific, numai ca scriitorii la care ma gândesc pot fi contestati sau priviti cu neîncredere. Ma voi referi în schimb la careva dintre cei mentionati, bunaoara la Vasile Andru.
Pentru ca Andru, dincolo de capriciile felului sau de a fi si de a concepe literatura, ramâne un nume exemplar (de prozator si de eseist). Ambitia sa de a patrunde în zone geografice îndepartate si implicit deosebite se regaseste în cartile sale. Acolo se fac referiri la contactele avute cu populatii si indivizi de pe cuprinsul planetei, acestea propulsând de fapt ideile si felul lui de a fi. Pentru ca la el, la Vasile Andru, întâlnim o doza de stranietate si de singularitate deosebite si pentru ca Vasile Andru atinge dimensiunile întelepciunii rare, marcate de o gândire neasteptata.

V-ati facut cunoscut, cred, în primul rând, în calitate de poet. Care considerati ca erau pariurile unui poet (cu lumea, cu sine), care va fi fost „misiunea” asumata atunci când ati început sa scrieti versuri si care credeti ca ar fi acestea acum?

Am sa abordez doar ultima parte a consideratiei: cea care vizeaza asa-zisele pariuri. N-am pretentia asumarii unor ambitii iesite din comun si gasesc stranii marturiile unora care tintesc spre asa ceva. Aici e necesara o delimitare: între ceea ce vrem si ceea putem împlini. Fiecare ar dori sa iasa din plutonul din care face parte, sa se remarce adica. Ceea ce nu depinde numai de vointa în sine, de vointa sa, mai este nevoie si de altceva, care depaseste respectivele ambitii.
 Tocmai în acest sens cred ca cei mai tineri ca noi ar avea nevoie sa accepte si sa practice asemenea disocieri. Pentru ca mai fiecare dintre frumosii talentati de azi, picati de undeva, nici ei nu stiu de unde, dar cred ca numai ceea ce afirma ei reprezinta adevarurile fundamentale. Si aceasta ambitie fudula se simte, se palpeaza în scrierile lor, unele de o aroganta vecina cu altceva. Este si motivul pentru care consider ca extravagantele de data recenta n-au cum sa faca valuri multa vreme.

Dar cele ale unei societati literare si ale unei reviste literare? S-au modificat în timp (iar daca da, de ce?) mesajul, scopurile Societatii Scriitorilor Bucovineni si ale revistei „Bucovina literara”?

Aici merita sa privim lucrurile cu mai mare atentie. Atât SSB, cât si „Bucovina literara” au vizat, asa cum am mai spus-o de câteva ori, si intelectualitatea dintr-o zona nefericita a României, din partea sa de nord, numita Bucovina. Ceea ce faceau la vremea lor Mircea Streinul, Traian Chelariu, Iulian Vesper, Vasile Posteuca, E. Ar. Zaharia etc. era si sensul ambitiei unor carturari dintr-o provincie a României priviti altfel decât meritau. Din pacate, discriminarile s-au perpetuat.
De ce Ion Murgeanu sau Alexei Rudeanu trebuiau sa se duca la Bucuresti pentru a fi acceptati la adevarata lor valoare? Se va zice ca nu ar fi vorba de asa ceva. Ba este. La „România literara”, de pilda, în ultima pagina, sunt prezentate mereu publicatii literare din diverse zone ale tarii. Nu stiu cum se face, desi acolo exista si Alex Stefanescu, sucevean de origine, ca „Bucovina literara” nu e vazuta, nu e mentionata nici într-un fel. Oare de ce?

Unde credeti ca s-ar afla, astazi, locul scriitorului în societatea româneasca?

Raspunsul nu poate fi decât cel cunoscut: scriitorul trebuie sa se afle în coloana distincta, aleasa deci, a societatii în care traieste. Din pacate, locul sau e împins în prezent tot mai mult spre margine, acolo de unde nu i se mai poate auzi glasul. N-am sa insist pentru a nu produce nedumeriri, dar ceea ce se întâmpla în prezent devine de neînteles. Scriitorul a fost transformat într-un ins oarecare, fata de care nu mai exista nici respectul, nici întelegerea de alta data. La o prima privire, pentru ca în realitate lucrurile se clarifica. Asistam la o propulsare a indiferentei, a badaraniei si a inculturii care n-are cum sa favorizeze societatea si indivizii ce fac parte din ea. Daca nu se vor gasi solutii pentru potolirea si eventual estomparea tarelor ce ne coplesesc, exista riscul generalizarii acestora.

Daca este sa trageti o linie (o aniversare este aproape întotdeauna si un moment de bilant), care considerati ca ar fi realizarile notabile, de care trebuie sa se tina seama, ale scriitorului si publicistului Ion Beldeanu?

Solicitarea ma depaseste. As fi caraghios sa enunt eu bilantul ce se impune într-o asemenea situatie. Cum este si firesc, concluziile sunt asteptate din partea celor care se si pricep la asa ceva. Nu pot sa-mi arog niste merite, pentru a nu se întelege altceva. Dorinta fireasca ramâne aceea de a nu se confunda realitatile existente.
 Nu demult, într-o împrejurare data de lansarea unei carti, un ins care fusese cândva implicat în actiunea pe care o exercit si eu, aceea de realizare a revistei „Bucovina literara”, s-a pomenit în postura de comentator al zicerilor mele din respectiva împrejurare. Bineînteles ca în cuvintele sale vuiau rautatea si tentatia rafuielilor. Altfel spus, omul nostru se arata total dezinteresat de implicarea mea în existenta si rezistenta românilor din nordul Bucovinei în fata opresiunii ucrainenilor dirigenti. Si aceasta nu cu alt scop decât acela de a diminua, ba chiar a nega importanta implicarii subsemnatului în apararea fiintei nationale a românilor de acolo. Din vorbele si atitudinea sa se vedea clar indiferenta individului fata de situatia de acolo. Am banuiala ca nici n-a fost vreodata la Cernauti. Si atunci de ce sa ne mai miram ca oamenii Kievului au atitudinea pe care o au fata de românii bucovineni?
Acesta consider ca ar fi un raspuns, daca nu chiar raspunsul meu la ceea ce am fost întrebat si care se regaseste si în trilogia publicistica „Bucovina care ne doare”. Cert rezista un singur adevar: scriitorul n-are niciun motiv sa ramâna indiferent la ceea ce se petrece în jurul sau.

Interviu realizat de
 L.D. CLEMENT